Pagina pacientului

 

HOME | CONSULTATII AMBULATORIU, SPITALIZARE DE ZI, INTERNARE, EXTERNARE,

            | DREPTURI SI OBLIGATII, PROGRAM DE VIZITA, CALITATEA DE ASIGURAT…

 

Legea Nr. 46/21.01.2003 – Drepturile Pacientilor…

Chestionar de satisfactie a pacientilor…

Program ridicare pachete de la apartinatori pentru pacienti…

Acces vizitatori si apartinatori

In contextul epidemiologic actual privind scaderea infectiilor cu virusul SARS-CoV-2, va fi permis accesul vizitatorilor/apartinatorilor in spital, incepand cu data de 24.07.2021, cu respectarea urmatoarelor conditii:

Rugăm aparţinătorii persoanelor internate la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, să respecte urmatorul protocol:

# Protocol privind vizitarea pacientilor internati in spital – 15 sep. 2021

 

Regulament acces vizitatori:

– este interzis accesul in saloane a persoanelor cu simptome respiratorii;

– accesul vizitatorilor este permis doar cu echipament de protectie (halat, botosei, masca – disponibile la intrarea in sectii), cu respectarea masurilor de igiena a mainilor, la intrarea in sectii si la parasirea saloanelor;

– nu este permis accesul mai mult de un singur vizitator la un pacient;
– nu este permis accesul in sectie a vizitatorilor care prezinta boli infecto-contagioase;
– este interzis vizitatorilor accesul in urmatoarele sectii/servicii: farmacie, bloc alimentar, laborator, camera servere, arhiva;
– este interzis accesul copiilor in spital ca vizitatori;
– vizitatorii nu au voie sa afecteze curatenia, sa deranjeze pacientii sau sa se aseze pe paturile pacientilor;
– este interzisa vandalizarea mobilierului. Persoanele care aduc astfel de prejudicii, in mod direct sau indirect, vor acoperi integral costul repararii sau inlocuirii acestor bunuri;
– vizitatorii nu au voie sa intervina in ingrijirile medicale ale pacientilor;
– vizitatorii nu au voie sa aduca pacientilor alimente alterate sau interzise de catre medicul curant;
– vizitatorii nu au acces la documentele medicale ale pacientilor; toate informatiile despre pacienti vor fi solicitate medicului curant cu acordul pacientilor;
– in cadrul spitalului este strict interzis accesul cu echipament video si audio pentru inregistrari, fara acordul prealabil scris al conducerii spitalului;
– apartinatorii care solicita sa ramana cu pacientul, in calitate de insotitori, alaturi de pacientii internati, o pot face doar cu acordul medicului sef de sectie si al medicului curant;
– in situatia unei epidemii declarate, sunt total interzise vizitele la pacientii internati;
– sunt interzise afisajul, vanzarile ambulante, distributia materialelor publicitare in incinta spitalului, fara acordul scris al conducerii spitalului;
– vizitatorii au obligatia sa nu isi lase nesupravegheate obiectele personale, indiferent de zona in care se afla, spitalul nefiind responsabil de disparitia acestora;
– Fumatul in unitate este strict interzis, nerespectarea acestei prevederi se sanctioneaza cu amenda in cuantum de 100-500lei pentru persoanele fizice, potrivit legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor produselor din tutun.

Conditii de internare

Asistenta medicala spitaliceasca se asigura cu respectarea urmatoarelor criterii:
a) urgente medico-chirurgicale si situatiile în care este pusa în pericol viata pacientului sau au acest potential, care necesita supraveghere medicala continua;
b) diagnosticul nu poate fi stabilit în ambulatoriu;
c) tratamentul nu poate fi aplicat în conditiile asistentei medicale ambulatorii;
d) alte situatii bine justificate de catre medicul care face internarea si avizate de medicul sef de sectie.
Mentionam ca toate internarile se fac in concordanta cu structura de sectii si compartimente pe specialitati a spitalului.
Serviciile medicale spitalicesti sunt preventive, curative, de recuperare si paliative si cuprind:
a) consultatii;
b) investigatii;
c) stabilirea diagnosticului;
d) tratamente medicale si chirurgicale;
e) îngrijire, recuperare, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare si masa.
Serviciile medicale spitalicesti se acorda asiguratilor pe baza recomandarii de internare din partea medicului de familie, a medicului de specialitate din unitati sanitare ambulatorii, aflate în relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate. În situatia în care pacientul nu poate dovedi calitatea de asigurat, spitalul acorda serviciile medicale de urgenta necesare, având obligatia sa evalueze situatia medicala a pacientului si sa externeze pacientul daca starea de sanatate a acestuia nu mai reprezinta urgenta; la solicitarea pacientului care nu are calitatea de asigurat, se poate continua internarea, cu suportarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale de catre acesta;
Pacientii trebuie sa prezinte urmatoarele documente:
1. Bilet de internare de la medicul de familie sau medicul specialist;
2. Buletinul sau cartea de identitate,card de sanatate;
3. Dovada calitatii de asigurat;
Documente care trebuie prezentate furnizorului de servicii medicale pentru a dovedi calitatea de asigurat:
-Salariat -act de identitate, card de sanatate si adeverinta eliberata de angajator care poarta viza casei de asigurari de sanatate.
-Persoana fizica autorizata (PFA) -act de identitate si dovada ultimei plati la FNUASS.
-Persoanele fizice fara venit obligata sa se asigure -act de identitate si ultima chitanta de plata in care este stipulata ultima luna/trimestru pentru care s-a platit, adeverinta coasigurat
-Pensionar -act de identitate si ultimul cupon/talon de pensie.
-Copii in varsta de pana la 18 ani -act de identitate, daca nu realizeaza venituri din munca.
-Elevii, ucenicii peste varsta de 18 ani si sub 26 de ani daca nu realizeaza venituri din munca-act de identitate si adeverinta de elev sau carnetul de elev vizat la zi.
-Absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni -act de identitate si un act din care sa rezulte absolvirea liceului.
Studentii daca nu realizeaza venituri din munca -act de identitate si adeverinta de student sau legitimatia de student vizata la zi.
-Tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului si nu realizeaza venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social-act de identitate, act doveditor ca provine din sitemul de protectie a copilului, declaratie pe proprie raspundere din care sa reiasa ca se afla in ingrijirea altei persoane si a documentelor eliberate de unitatile fiscale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile si/sau nu este beneficiar de ajutor social.
-Somer -act de identitate si carnetul si/sau adeverinta eliberata de AJOFM.
-Beneficiar de ajutor social -act de identitate si adeverinta eliberata de primarie din care sa rezulte calitatea de asistat social conform Legii nr. 416/2001.
-Persoane cu handicap -act de identitate, certificat de incadrare intr-un grad de handicap, vizat periodic, si documentul eliberat de unitatile fiscale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile.
-Asigurarea de sanatate facultativa (membrii misiunilor diplomatice, cetatenii straini si apatrizii care se afla temporat in tara si nu au solicitat viza de lunga sedere, cetatean roman cu domiciliul in strainatate care se afla temporat in tara) -act de identitate si dovada calitatii de asigurat se face cu ultima chitanta de plata in care este stipulata ultima luna/trimestru pentru care s-a efectuat plata.
-Beneficiari legi speciale (Decretul Lege nr. 118/1990: veteran de razboi, erou-martir al revolutiei, etc.)-act de identitate, un document doveditor in acest sens, eliberat de institutia abilitata sa elibereze acest act (vezi mai jos) si document eliberat de unitatile fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile, altele decat cele din pensii.
-Detinutii politici-certificatul din care reiese ca sunteti incadrat in prevederile Legii nr. 118/1990.
-Eroii Revolutiei din decembrie 1989-certificatul de erou al Revolutiei.
-Veterani de razboi -legitimatia de veteran.
-Femeile insarcinate, daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara-act de identitate, adeverinta medicala si documentul eliberat de unitatile fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile sau, pe baza documentelor justificative, ca realizeaza venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.
-Lauzele, daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara -act de identitate, certificatului de nastere a copilului si documentul eliberat de unitatile fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile sau, pe baza documentelor justificative, ca realizeaza venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.
-Bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau din alte surse-act de identitate si un document care sa ateste boala inclusa in programele nationale de sanatate.
-Coasiguratul -act de identitate si un document care atesta calitatea de asigurat a persoanei in intretinerea careia se gaseste coasiguratul. Pot fi coasigurati urmatarele categorii de persoane sotul, sotia si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate.
-Persoanele care se afla in concediu medical pentru incapacitate temporara de munca -act de identitate si adeverinta emisa de angajator.
-Cetatenii straini si apatrizii care au solicitat si obtinut prelungirea dreptului de sedere temporara sau au domiciliul in Romania-act de identitate (pasapoarte) si document eliberat de casa de asigurari de sanatate.
-Cetatenii straini care au domiciliul in stainatate -act de identitate (pasapoarte) si cardul european de asigurari de sanatate.

Informatii privind externarea

– La terminarea tratamentului sau la depasirea fazei acute a bolii, la externare se completeaza Scrisoarea Medicala, in doua exemplare, unul se va atasa FOCG a pacientului, iar celalalt se va înmâna pacientului/familiei spre a fi transmis medicului de familie. Bolnavului i se dau la iesirea din spital, dupa caz, indicatii de tratament si regim alimentar, indicatii privind regimul de viata si munca, necesitatea si data unor controale medicale ulterioare.

– Pacientul poate parasi spitalul la cerere, dupa ce în prealabil a fost informat de consecintele posibile asupra starii lui de sanatate. Solicitarea pacientului si faptul ca a fost informat privind consecintele deciziei sale se vor consemna în foaia de observatie si vor fi semnate de pacient.

– Se face de catre medicul curant si se va comunica pacientului cu cel putin 24 de ore inainte.

– Medicul curant va completa biletul de externare si scrisoarea medicala in care va consemna diagnosticul la externare, starea pacientului, tratamentul medical, indicatii privind regimul alimentar, data controlului medical si numarul de zile de concediu medical(dupa caz).

– Pacientii cu dificultati de deplasare vor fi însotiti pâna la iesirea din spital de o infirmiera urmând ca de acolo sa fie preluati de familie.

Documentele care se elibereaza pacientului la externare

– Bilet de externare;

– Scrisoare medicala;

– Certificat de concediu medical(dupa caz);

– Adeverinta medicala(dupa caz);

– Reteta medicala;

– Decont de cheltuieli.

Coplata

* Pacientii trebuie sa achite in momentul internarii drept coplata suma de 10 lei.

* In conformitate cu prevederile art .225 din Legea nr.95/2006,(R), si ale art. 99 din HGR nr. 140/2018.urmatoarele categorii de asigurati sunt scutite de la coplata:

1. copiii pâna la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 ani si 26 de ani, daca sunt elevi, absolventi de liceu, pâna la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studentii, daca nu realizeaza venituri din munca;

2. bolnavii cu afectiuni incluse în programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pentru serviciile medicale aferente bolii de baza a respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau din alte resurse;

3. persoanele fizice cu venituri din pensii si indemnizatie sociala pentru pensionari, de pâna la 900 lei/luna inclusiv, indiferent daca realizeaza sau nu alte venituri;

4. toate femeile însarcinate si lauzele, pentru servicii medicale legate de evolutia sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara, pentru toate serviciile medicale;

5. serviciile medicale spitalicesti acordate în sectiile/compartimentele de îngrijiri paliative, serviciile medicale spitalicesti pentru internarile bolnavilor aflati sub incidenta art. 109, 110, 124 si 125 din Legea nr. 286/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, si în cazurile dispuse prin ordonanta a procurorului pe timpul judecarii sau urmaririi penale, care necesita izolare ori internare obligatorie si tratamentul persoanelor private de libertate pentru care instanta de judecata a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar-spital, serviciile medicale spitalicesti de lunga durata – ani – si serviciile medicale spitalicesti pentru care criteriul de internare este urgenta medico-chirurgicala, precum si tratamentul pacientilor din penitenciare ale caror afectiuni necesita monitorizare si reevaluare în cadrul penitenciarelor-spital.

* De asemenea, potrivit prevederilor art 99 alin (3) din HGR 140/2018 , categoriile mentionate la punctele 1-4,trebuie sa faca dovada acestei calitati cu documente eliberate de autoritatile competente ca se încadreaza în respectiva categorie, precum si cu documente si/sau, dupa caz, cu declaratie pe propria raspundere ca îndeplinesc conditiile privind realizarea sau nu a unor venituri, conform modelului prevazut în norme.

Drepturile pacientului
  • Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umană, fără nici o discriminare.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
  • Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
  • Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informațiile prezentare de către medic i-ar cauza suferință.
  • Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.
  • Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o alta opinie medicală.
  • Pacientul are dreptul sa solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării și la cerere o copie a investigațiilor de înală performanță, o singură dată.
  • Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
  • În cazul în care pacientul necesita o intervenţie medicală de urgenta, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
  • Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
  • Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.
  • Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.
  • Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
  • Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi da consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
  • În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
  • Pacientul are acces la datele medicale personale.
  • Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observaţie clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieţii pacientului, cât şi după decesul pacientului, la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie.
  • Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei.
  • Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
  • Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepţia cazului în care dreptul femeii la viaţă prevalează în situația în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei.
  • Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.
  • Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.
  • În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
  • Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi se aduc la cunoştinţa publicului.
  • Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă exista condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat, cu excepția cazurilor de urgență apărute în situaţii extreme.
  • Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
  • Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
  • Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afară spitalului.
  • Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
  • Pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă, de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program continuu.
  • Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul sa supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plata legale din cadrul unităţii sanitare.
  • Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plati suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
Obligatiile pacientului
  • să respecte întocmai tratamentul prescris, regimul dietetic și recomandările primite din partea personalului medico-sanitar;
  • să respecte normele de igiena personală, ambientul din cameră, pastrarea curateniei si a linistii in salon si pe holuri;
  • sa citeasca drepturile si obligatiile pacientului afisate în spital;
  • sa aiba o atitudine respectuoasă fata de personalul spitalului;
  • să-și exprime acordul cerut de personalul medical în situațiile prevăzute prin legislație;
  • să nu pretindă examene de laborator sau radiologice pe care medicul nu le consideră necesare;
  • să nu depoziteze alimente decât în locurile permise (frigider);
  • să stea în spital atât timp cât este necesar, să nu insiste să ramâna mai mult decât trebuie, iar dacă dorește externarea înainte de recomandarea medicului, aceasta se va face pe proprie raspundere și sub semnătură;
  • să exploateze corect aparatele si utilitatile din camera, sa pastreze integritatea obiectelor sanitare, a lenjeriei si mobilierului din dotare;
  • să umble în ținută vestimentară îngrijită, decentă, când iese pe coridoare sau afară în curtea spitalului;;
  • să permita infirmierei să facă curățenia zilnică și să aeriseasca rezerva, de câte ori este nevoie;
  • să pastreze cu grijă banii, obiectele de valoare, telefonul mobil sau borseta cu acte de identitate, întrucât spitalul nu raspunde de pierderea acestora;
  • să se deplaseze la investigații numai însoțit de personal auxiliar din secție;
  • să efectueze zilnic igiena generală;
  • să foloseasca pentru igienă obiectele personale (pieptene, periuta si pasta de dinti, produse cosmetice personale);
  • să respecte circuitele spitalului și să nu circule prin locurile interzise pacienților în vederea protecției proprii împotriva unor agenți patogeni sau noxe;
  • să nu provoace neînțelegeri sau altercații cu personalul medical sau alți pacienți, în situația în care există nemulțumiri, pacientul poate să facă reclamație scrisă sau se poate adresa medicului șef de secție sau conducerii spitalului;
  • să achite contribuția datorată fondului și suma reprezentând coplata/contribuția personală, în condițiile legii;
  • să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.
  • bolnavii internaţi sunt obligaţi să poarte pe durata internării ţinuta regulamentară de spital;
  • este interzisă circulaţia bolnavilor în alte secţii decât cele în care sunt internaţi, cu excepţia cazurilor care necesită investigaţii;
  • bolnavii internaţi nu pot părăsi unitatea sanitară în ţinuta de spital, fiind interzisă circulaţia pe străzi sau în parcuri în astfel de ţinută;
  • este interzis consumul de droguri și băuturi alcoolice;
  • bolnavii internaţi sunt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară al spitalului şi al secţiei;
  • pacienţii sunt datori să respecte unitatea sanitară, personalul medical şi de îngrijire precum şi pe ceilalţi pacienţi;
  • nu se permite tulburarea liniştii, degradarea mobilierului şi bunurilor din dotarea secţiei şi spitalului;
  • introducerea în instituţie de aparatură audio-vizuală este posibilă numai cu acordul medicului şef de secţie.
  • bolnavii vor avea asupra lor şi vor folosi obiecte personale de igienă: prosop, săpun, piepten, pastă şi periuţă de dinţi, hârtie igienică, etc.
  • bolnavii vor efectua zilnic igiena generală sau parţială, în vederea vizitei medicale şi a prezentării la diverse explorări funcţionale şi proceduri de tratament; excepţie fac cei imobilizaţi la pat care vor fi ajutaţi de infirmieră pentru efectuarea acesteia.
  • bolnavii vor respecta instrucţiunile indicate de persoanalul medical în legătură cu modul de administrare a medicamentelor şi a regimului igieno-dietetic.
  • sa respecte programul clinicii privitor la orele de masa, de tratament, de odihna si primire a vizitatorilor, a regulilor ce se aplica in spital;
  • vizitatorii trebuie sa respecte orarul de vizite afisat si sa fie echipati cu halate si botoși de protectie;
  • să limiteze pe cat posibil numarul vizitatorilor și timpul de ședere a acestora în salon;
  • să nu permită vizitatorilor să se așeze pe paturi;
  • să nu primeasca vizitatori cu starea sănătății alterată (viroze, tuse, febră, etc)
  • să respecte instrucțiunile indicate de personalul medical în legătură cu ora și modul de administrare a tratamentului;
  • să nu părăsească salonul în timpul vizitei de dimineață și a contravizitei din cursul după-amiezii
  • să completeze chestionarul de satisfacție și să-l depună, înainte de externare,  în cutia special destinată pentru aceasta în secție;
  • să nu pastreze în noptiera alimente peste noapte;
  • ieșirea din spital se face numai cu permisiunea medicilor;
  • se interzice părăsirea spitalului în timpul intenării la pat;
  • în timpul deplasărilor la consultațiile interclinice, pacientii vor folosi, peste pijama, halate de protectie;
  • este interzis fumatul și consumul băuturilor alcoolice în spital. Pacientii/insotitorii care nu pot renunța la fumat vor face acest lucru, în afara secției,  în locul special amenajat indicat de asistenta de serviciu;
  • să respecte regulile de colectare a deșeurilor menajere și medicale;
  • sa nu utilizeze alți consumatori electrici (calorifere, aeroterme, etc);
  • va prezenta asistentei medicale de serviciu/infirmierei, camera cu bunurile și utilitățile sale integre și în stare de funcționare; în cazul în care se constată deteriorări ale bunurilor spitalului, pacientul plătește contravaloarea.
  • să respecte semnificația indicatoarelor care restricționează accesul în zone cu risc de accident, contaminare, respectiv zone unde accesul public este interzis.